La data de 18 august a.c., polițiști din cadrul Postului de Poliție Polovragi au fost sesizați de o femeie, de 32 de ani, din comuna Polovragi, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la locuința sa, din localitate, a fost amenințată cu acte de violență de către cumnatul său în vârstă de 31de ani, cu același domiciliu.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că, pe lângă fapta de amenințare comisă asupra cumnatei sale, bărbatul și-ar fi agresat fizic mama, de 71 de ani, în mod repetat, în zilele de 17 și 18 august a.c..
Polițiștii au solicitat un echipaj al ambulanței în vederea acordării de îngrijiri medicale femeii agresate.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și violență domestică.
Totodată, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, agresorului, fiindu-i interzis să se apropie la mai puțin de 500 metri de persoanele vătămate sau locuința acestora.