Dezvăluiri

Iată unitățile de cazare și masă care au făcut bani în plină pandemie, când toate celelalte aveau lacătul pe ușă (I)

În plină pandemie de COVID-19, când toate restaurantele și unitățile de cazare erau închise, unii patroni au făcut bani din cazarea și masa persoanelor aflate în carantină. Direcția de Sănătate Publică Gorj a încheiat contracte cu primăriile pe teritoriul cărora se află unități de cazare și cu firme de catering pentru asigurarea cazării și mesei, miliarde de lei vechi fiind alocați din bugetul Ministerului Sănătății.

Gorjenii care au venit acasă din diferite țări europene, din cauza pandemiei de COVID-19, ca măsură de siguranță, au fost duși în centre de carantină, unde erau cazați 14 zile.

Oamenii au fost găzduiți pe banii statului în mai multe unități de cazare din județ, cele mai multe locații fiind în Tg-Jiu și Stațiunea Rânca.

Sumele pentru carantinați au inclus, pe lângă alocația de cazare și o indemnizație de hrană care a inclus trei mese pe zi, care erau servite în cameră, cu tacâmuri și veselă de unică folosință, 2 litri de apă de persoană/zi cu pahare de unică folosință.

În timp ce toate unitățile de cazare din județ aveau lacătul pe ușă, după instituirea stării de urgență pe teritoriul României, mai multe hoteluri și pensiuni au făcut bani buni, după ce și-au pus spațiile la dispoziția persoanelor aflate în carantină, autoritățile locale fiind cele care au decis aceste locații.

Primăria Baia de Fier are contract cu DSP Gorj pentru carantină și asigurare masă, banii fiind direcționați către patru pensiuni. Panan Tour SRL pentru Complex Turistic ”Panoramic”, a decontat, până la jumătatea acestei luni, 243.330 de lei. Gef Global SRL Craiova, pensiunea Terra, a primit 173.880 de lei, Concord Efect SRL Slatina, 96.600 de lei, iar I.I Chirău Gileta Carmen, din Craiova, Pensiunea ”Carmen” 67.620 de lei.

Primăria Mușetești a identificat două firme care dețin spații de cazare în comună pentru carantinați: Marbiconsult SRL, care a decontat 38.170 de lei și Cristflor Construct SRL, Pensiunea ”Natura”, a primit 42.346 de lei.

Primăria comunei Arcani a plasat persoane în carantină în locațiile deținute de Nic Sum SRL, care a primit alocație de cazare 332.580 de lei și indemnizație de cazare 100.558 de lei și la Agropensiunea Godeanu SRL, care a decontat 81.880 de lei alocație de cazare și 25.237 de lei indemnizație de cazare.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *