Ultima oră

Imaginile dezastrului. Furtuna a distrus într-o clipă acoperișurile blocurilor din Hunedoara

O ploaie torențială, însoțită de vijelii, a făcut prăpăd în Hunedoara, acolo unde acoperișurile făcute fără autorizaţie au fost smulse de vântul puternic.

După ce au fost luate de vânt, bucățile de acoperiș s-au prăbușit peste copaci, dar și peste autoturismele parcate.

În urma dezastrului, Primăria Hunedoara a transmis că majoritatea pagubelor înregistrate vizează construcțiile realizate fără proiecte avizate.

„Cea mai mare parte a pagubelor produse în urma furtunii de astăzi (12.07.2023) este produsă de acoperişuri construite în anii 2000, fără ca acestea să fi fost avizate/autorizate de Primărie. Reamintim că, în astfel de situaţii, responsabilitatea juridică le revine proprietarilor de locuinţe din respectivele blocuri”, a fost scris pe pagina de Facebook a Primăriei Hunedoara.

Autoritățile locale au mai transmis că mai multe echipe se află în teren și vor acționa întreaga zi pentru diminuarea efectelor provocate de furtună.

„Deocamdată ne concentrăm pe intervenţiile în regim de urgenţă care sunt necesare astăzi.

Angajaţii Primăriei, Poliţiei Locale şi cei ai societăţilor din subordinea Consiliului Local, Salubprest şi Ecoserv, sunt în teren şi vor acţiona pe întreg parcursul zilei pentru diminuarea efectelor furtunii.

Intervenţiile se derulează în funcţie de gravitatea fiecărei situaţii în parte”, au mai transmis autoritățile locale.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *