Ultima oră

În ce domeniu din România salariul mediu este peste 11.000 de lei

Salariul mediu net în România a crescut cu aproape 15%, din septembrie anul trecut până în aceeași lună din acest an. Angajaţii din anumite domenii au un salariu mediu chiar şi de peste 11.000 de lei.

Salariul mediu net la nivel național a ajuns în septembrie la 4.593 de lei, și este mai mare cu 14,7% față de anul trecut, potrivit Institutului Național de Statistică.

Angajații care lucrează în domeniul tehnologiei câștigă cel mai bine, fiind plătiți cu peste 10.000 de lei. Cei care lucrează în domeniul extracţiei cărbunelui sau în prelucrarea țițeiului primesc în mână, în medie, peste 11.000 de lei.

Urmează IT-iștii, care câștigă peste 10.000 de lei. Iar mai mult de 8.800 de lei net iau angajații din domeniul transportului aerian.

Cele mai mici venituri sunt încasate de personalul din hoteluri și restaurante, cu puțin peste 2.000 de lei.

În sistemul bugetar, creșteri au fost în învățământ, sănătate şi asistență socială, ori administraţia publică.

Economiștii prevăd o creștere a salariilor și în perioada următoare.

„Salariile au avut o creștere bună până acum. Dacă comparăm cu inflația, vedem că sunt aproape 7 puncte de creștere reală a salariilor, această creștere reală a salariilor va continua și anul viitor.

Eu cred că vom avea și anul viitor salariile care cresc într-o cifră exprimată în 2 cifre, cu peste 10%, de asemenea vă fi creștere reală substanțială și anul viitor a salariilor, lucru care va încuraja consumul.

La începutul anului viitor vom avea o creștere de prețuri cauzată de politica fiscală, și anume de majorările de taxe, avem majorări de accize și de TVA care fac parte din coșul de consum”, spune Adrian Codîrlașu, vicepreședinte CFA Romania, potrivit stirileprotv.ro.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *