Primarul comunei Borăscu, Constantin Țucu, spune că a început deja reabilitarea imobilului construit înainte de 1989, la acea vreme pentru specialiști care au lucrat în localitate. Blocul, care are șase apartamente, va fi modernizat cu bani din bugetul local, investiția ridicându-se la circa 650 de mii de lei. Constantin Țucu spune că după finalizarea blocului aici vor fi cazate persoanele care vor rămâne fără adăpost, femeile care sunt victime ale violenței în familie sau cetățeni care au diverse probleme sociale. “ Am început să reabilităm cu bani din bugetul local blocul din centrul localității, care are șase apartamente. Destinația lui va fi pentru asistență socială. Vom caza în acest bloc locuitorii care au nevoie de un adăpost. Este vorba de copii abandonați, femei care sunt victime ale violenței domestice sau cetățeni care trec prin anumite evenimente nedorite. Valoarea investiției se ridică la circa 650 de mii de lei. Am prevăzut sumele din anii anteriori în buget, astfel încât această investiție să fie dusă la bun sfârșit. Acest bloc a fost construit înainte de 1989 pentru specialiștii care au venit să lucreze în zonă. Acest bloc va fi adus la standardele necesare pentru a putea fi locuit”, a conchis edilul comunei Borăscu.
0 2.120