Producătorul rus de aplicații antivirus Kaspersky a decis să închidă subsidiara din România, informează în exclusivitate publicația de profil Profit.ro.
De ce a fost luată decizia?
”Închiderea biroului local din România face parte dintr-un proces mai amplu, derulat în Europa de Est, proces care reflectă orientarea Kaspersky asupra eficienței operaționale, o componentă cheie în strategia generală a companiei.
Decizia nu afectează clienții și partenerii noștri, care au în continuare acces la echipele locale, regionale și globale ale companiei, precum și la rețeaua noastră solidă și recunoscută de parteneri de distribuție. Prin intermediul acestei rețele, vom continua să distribuim produsele și serviciile de securitate cibernetică Kaspersky. România rămâne o piață cheie pentru activitatea companiei în Europa”, a transmis Kaspersky pentru Profit.ro.