După contabila Bălășoiu Maria, care și-a pierdut în instanță funcția în care a fost promovată ilegal de către primarul comunei Albeni, Silviu Ionuț Stan, încă patru angajați ai UAT-ului sunt la un pas de a avea aceeași soartă. Respectivii au fost promovați ilegal în funcții publice de către primarul inculpat si urmează ca instanța să constate că nu au îndeplinit condițiile de angajare și promovare. Ilegalitățile privind angajarea și promovarea respectivilor se află subliniate într-un raport al ANFP care este la baza acțiunii deschise în instanță împotriva celor patru.
Diaconescu(Răgalie) Elena Camelia, Ochianu Ion, Igoianu Ioana și Cucu Mirabela sunt pârâți în dosarul deschis de Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Dosarul nr.306/95/2023 se află pe rolul Tribunalului Gorj, iar ANFP cere anularea concursurilor pentru trei din cei patru angajați, adică pentru Ochianu, Cucu și pentru Igoianu. Diaconescu, se arată în raport, ar fi fost promovată ilegal, în anul 2011, ca și funcționar public, deși aceasta fusese angajată Promotor Local.
Ochianu Ion a fost angajat casier, Cucu fusese angajată la Relații cu publicul, dar și-a luat transferul, iar Igoianu a ajuns pe asistență socială, fără studii în domeniu.
Instanța de fond nu a stabilit termen în acest dosar care demonstrează, încă o dată, efectele acțiunilor ilegale ale primarului Stan.