Încă un hotel va fi construit în municipiul Târgu Jiu. Unitatea de cazare va fi amplasată pe strada Barajelor, numărul 24 B-C. În momentul de față se derulează etapa de elaborare a Planului de Urbanism Zonal. Acesta este obligatoriu pentru construirea hotelului de tipul D+P+Mezanin + 3+Mansardă. Titular al proiectului care vizează construirea unui nou hotel în orașul Târgu Jiu este Nedelcu Claudia – Carmen.
Lucrările efective de construire vor fi demarate în cursul anului viitor. Și alte unități de cazare vor fi realizate în anii următori în municipiu, unele de 4 stele. Pentru anumite hoteluri finanțarea va fi asigurată și din fonduri europene sau prin Fondul de Tranziție Justă. Cel mai probabil, au existat studii de piață cu privire la viabilitatea unor astfel de investiții, în contextul cererii tot mai ridicate de locuri de cazare și a dezvoltării turismului la nivel județean.