CFR Călători anunţă că la locomotiva trenului IR 349 Bucureşti Nord-Arad a avut loc, miercuri, un început de incendiu, la intrarea în staţia Videle. „Siguranţa şi securitatea celor 250 de pasageri şi a personalului propriu nu au fost puse în pericol”, susţin reprezentanţii companiei. Pasagerii cu destinaţia Craiova şi Filiaşi sunt preluaţi cu trenul RE 9015 Bucureşti Nord – Târgu Jiu, iar călătorii cu destinaţia Timişoara / Arad vor continua călătoria cu trenul IR 349, remorcat de altă locomotivă.
„Astăzi, 22 iunie 2022, la trenul IR 349 care circulă pe ruta Bucureşti Nord (plecare 13:25) – Arad s-a produs un început de incendiu la locomotivă, la intrarea în staţia Videle. Personalul feroviar a acţionat conform procedurilor aferente unor asemenea situaţii, avizând serviciul 112 şi acţionând cu stingătoarele din dotare. Echipa de intervenţie specială s-a deplasat la faţa locului şi a luat toate măsurile necesare pentru limitarea efectelor începutului de incendiu. Siguranţa şi securitatea celor 250 de pasageri şi a personalului propriu nu au fost puse în pericol”, a transmis CFR Călători.