La data de 08 august a.c., prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă în comuna Glogova, satul Olteanu.
Apelul a fost inițiat de către un domn, care semnala faptul că din locuința vecină de vede un fum dens.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Motru, echipajele de intervenție constatând că incendiul se manifesta în holul locuinței la materiale textile, materiale plastice și lemnoase.
S-a intervenit rapid pentru localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite, fiind salvată astfel locuința.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar cauza probabilă de producere a incendiului o reprezintă efectul termic al curentului electric, mai exact un scurtcircuit care s-a produs la tabloul electric montat în holul locuinței.