Un incendiu a cuprins acoperişul unei pensiuni din Miercurea Ciuc, a anunţat, marţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.
„Incendiu în municipiul Miercurea Ciuc, zona Jigodin Băi. S-au deplasat 3 echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu 2 autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD. Arde generalizat acoperişul unei pensiuni, pe o suprafaţă de cca 100 mp. Nu sunt persoane în interior. Se lucrează pentru localizare şi lichidare”, a transmis ISU.