Actualitate

Încep angajările la SJU

Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu încadrează pe bază de examen, 22 de persoane. Este vorba de o parte a personalului încadrat în pandemia de coronavirus pe posturi vacante. Pentru acestea, în baza legii se poate organiza concurs pe perioadă nedeterminată, toate optând pentru rămânerea în cadrul unității medicale.

Astfel, este vorba de un medic, 10 asistenți medicali, 8 brancardieri și 3 șoferi. Proba scrisă a examenului de încadrare a avut loc pe 30 mai, iar interviul urmează să aibă loc pe 2 iunie. Examenul pare să fie doar o formalitate, cum a fost cazul și la alte instituții.

La nivelul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, un număr total de 86 de persoane sunt angajate în prezent în baza Legii 55/2020-privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19; dintre acestea, 22 de persoane sunt angajate pe posturi vacante în statul de funcții și 64 sunt angajate pe posturi temporar vacante din structuri temporare, înființate la începutul pandemiei de coronavirus.

În ceea ce îi privește pe cei 64 de angajați, Comitetul Director nu a aprobat demararea procedurii de organizare a examenelor, întrucât aceștia ocupă posturi temporar vacante în cadrul unor structuri nou create (temporare). La începutul lunii mai, conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a solicitat precizări de la Ministerul Sănătății despre modalitatea legală prin care aceștia ar putea fi încadrați pe durată nedeterminată. Momentan, nu s-a primit niciun răspuns. Vorbim aici despre 34 de asistenți medicali, 21 de infirmieri, 5 îngrijitoare de curățenie și patru brancardieri încadrați pe următoarele structuri temporare: Compartimentul ATI-Suspecți Covid; Compartimentul ATI Covid; Secția Boli Infecțioase și activitate zona tampon.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *