Se fac ultimele pregătiri pentru începerea lucrărilor la creșa din comuna Bălești. Obiectivul va fi amplasat în satul Ceauru, după cum a precizat Mădălin Ungureanu, primarul comunei Bălești. Titularul creșei este Compania Națională de Investiții, iar beneficiar Primăria din Bălești. Creșa va avea o capacitate de 40 de locuri și va fi destinată familiilor care nu au cu cine să își lase copiii când pleacă la serviciu.
Primarul Mădălin Ungureanu a precizat că lucrările vor fi demarate înspre finalul lunii viitoare. Lucrările trebuie să fie gata în 10 luni și au valoare de 2,2 milioane de euro.