Actualitate

Începe Simpozionul de Sculptură și Pictură din cadrul Atelierelor Brâncuși

Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi” și Primăria Municipiului Târgu Jiu organizează „Atelierele Brâncuși – Simpozionul Internațional de Sculptură și Pictură”, la Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtișoara, în perioada 24 august – 3 septembrie 2020. Parteneri sunt Institutul Cultural Român, Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Târgu Jiu și Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”.

Evenimentul reprezintă o tabără de creație care se adresează artiștilor profesioniști. Date fiind condițiile actuale legate de starea de pandemie, la simpozionul din acest an vor participa doar artiști plastici români.

În edițiile anterioare au fost prezenți la Târgu Jiu artiști români și străini, cotați la cel mai înalt nivel, iar operele rezultate au îmbogățit patrimoniul cultural local și național.
La ediția 2020 vor participa șase artiști, trei sculptori și trei pictori: Mihai Țopescu, Valer Neag, Mihai Ecobici, Gheorghe Plăveți, Georgiana Brandt, Daniel Nistor.
Curatorii simpozionului vor fi sculptorul Vlad Ciobanu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și artistul plastic Vasile Fuiorea, președintele Filialei Gorj a UAP din România. Aceștia vor participa în simpozion cu lucrări proprii.

Mihai Țopescu este un binecunoscut artist plastic din Târgu Jiu. Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, Mihai Țopescu și-a dedicat întreaga carieră reprezentării ideilor sale prin intermediul sticlei. Începând cu anul 1981, a participat la zeci de expoziții de grup, dar și personale. Câteva dintre cele mai reprezentative sunt Anatomy of Glass (2010), Sacrifice (2013), dar și participările la bienale de artă din Italia, Belgia, China. Deopotrivă artist implicat în problemele comunității, Mihai Țopescu este inițiatorul „Pădurii colorate” de la Poienari, Baia de Fier, proiect care a continuat anul acesta cu Land Art „Utopia 2020”, derulat de grupul Manifest.

Valer Neag este unul dintre cei mai vechi artiști sticlari din Târgu Jiu. Născut în județul Alba, a absolvit Institutul de Arte Plastice si Decorative „Nicolae Grigorescu” din București în anul 1978. A participat la numeroase expoziții personale și de grup, la simpozioane de gen din țară și străinătate. S-a remarcat în special prin lucrările sale în sticlă și lemn, dar și prin alte forme de expresie artistică. În anul 1993 i s-a decernat Premiul Național pentru Design în Sticlă, la București. În anii 2006 și 2018 a participat la Simpozionul Internațional de Sculptură „Constantin Brâncuși” de la Târgu-Jiu. Lucrările sale pot fi văzute în muzee de artă sau sticlă din București, Târgu-Jiu, Craiova, Novi-Bor (Cehia), Ebeltoft (Danemarca), Kanazawa (Japonia), Praga (Cehia), Cottbus (Germania) ș.a.

Mihai Ecobici vine din București. Este originar din Galați, dar a absolvit Academia de Artă „Nicolae Grigorescu” din Capitală, unde a și continuat să lucreze ca grafician, profesor, artist plastic. A realizat lucrări de for public în București, Slatina și Republica Moldova. A participat la numeroase simpozioane de sculptură din țară și străinătate. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din anul 1986. Lucrările sale se găsesc în colecţii particulare din Franţa, Belgia, Olanda, Germania, Italia, Luxembourg, U.S.A., România.

Vlad Ciobanu, curatorul taberei de sculptură, este absolvent al Institututlui de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. În decursul îndelunagtei sale cariere artistice a participat la numeroase expoziții și concursuri internaționale, la simpozioane naționale și internaționale de sculptură, a fost recompensat cu premii și medalii în România și în străinătate. Este cunocut pentru creațiile sale monumentale care dau măreție piețelor publice din țară și străinătate („Eroul Necunoscut” în Alexandria, „Regele Ferdinand” în Alba Iulia, „Dimitrie Cantemir” la Onești, Bacău, „Mihai Eminescu”, Orhei, Republica Moldova ș.a.). Anul acesta, materialul folosit în tabăra de sculptură de la Curtișoara va fi lemnul.

Gheorghe Plăveți este unul dintre cei mai vechi pedagogi ai învățământului artistic din Gorj. Absolvent al Facultății de Arte Plastice din Iași și al Institutului de Arte Plastice „N. Grigorescu” din București, a îndrumat zeci de serii de elevi de la Școala gimnazială nr. 1 din Târgu-Cărbunești, Liceul de Artă „Constantin Brăiloiu” și Liceul Teologic „Sf. Nicodim” din Târgu Jiu. În paralel, a desfășurat numeroase proiecte personale, începând din anul 1971 și până în prezent, cu participări la expoziții personale și de grup. Este un artist plastic complex, care s-a exprimat, de-a lungul timpului, în mai multe limbaje artistice: pictură, grafică, sculptură.

Georgiana Brandt a absolvit Universitatea de Arte și Design Cluj-Napoca, specializarea Arte vizuale (pictură) în anul 2007, precum și un doctorat în arte plastice la aceeași universitate. Este profesor de educație plastică la Palatul Copiilor Târgu Jiu, dar și cadru didactic asociat la Universitatea „Constantin Brâncuși”. Din 2006 până în prezent a participat anual la diverse expoziții personale și de grup.

Daniel Mihai Nistor este un artist plastic mai tânăr, absolvent al Universității Naționale de Arte București, specializarea Grafică de șevalet, promoția 2003. A activat, în general, ca freelancer, lucrând pentru studiouri de animație, edituri, studiouri tv. Are la activ expoziții personale și participări la expoziții de grup, de grafică și artă religioasă.

Vasile Fuiorea este curatorul taberei de pictură din cadrul Atelierelor Brâncuși, ediția 2020. Este originar din Târgu Jiu, absolvent al Facultății de Arte Plastice din cadrul Universității de Vest Timișoara, membru al UAP din România din 2007, doctor în Arte vizuale și conf. univ. la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității din Craiova. A participat la numeroase expoziții personale și de grup, la simpozioane și tabere de creație, în calitate de invitat sau curator.
Deschiderea oficială a simpozionului va avea loc în data de 24 august, ora 13:00, la Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtișoara. Pentru buna desfășurare a manifestării, vor fi luate toate măsurile de siguranță sanitară.

 

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *