Primarul Ilie Petroi, în calitate de președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar, este acuzat că refuză sistematic să îi semneze cetățeanului actele de cadastru pe un teren al cărui proprietar este. Omul susține că primarul motivează că nu are cadastrist la primărie, cel care ocupa postul plecând din primărie. Apoi ar fi motivat că actele nu ar fi valabile. A treia oară, primarul PSD a cerut cadastrul de la Oficiul de Cadastru, actele vechi, iar cetățeanul a depus actele în cauză. A patra oară soția lui Petrache ar fi fost scoasă afară din primărie, pe motiv că nu s-a înscris în audiență, spunând în final primarul că nu semnează documentele, pe motiv că soțul acesteia ar fi „un reclamagiu”.
Este adevărat că între cetățean și primar există un conflict din anul 2021. „Am venit de la serviciu, noaptea, în 2021, pe 5 mai. Aveam adeverință de circulație pentru că era restricție pe Covid. Veneam de la Turceni, de la muncă, iar primarul m-a urmărit cu un Audi și a vrut să mă lovească cu mașina. M-a depășit, apoi m-a așteptat cu mașina lângă un pod, în marșarier, amenințându-mă că mă lovește. Mașina avea cârlig. În mașină erau două persoane. Sigur era primarul sau o rudă a acestuia. Eu i-am făcut plângere primarului pentru tentativă de omor. Dosarul s-a clasat, dar primarul s-a angajat în fața poliției că nu se va mai lua de mine. Dar tot s-a luat și m-a amendat pentru că am schimbat un acoperiș”, a declarat Petrache.
„Pe fondul acestui conflict, că eu l-am reclamat, primarul refuză să îmi semneze cadastrul. Fără semnătura sa nu pot face repoziționarea pe satelit a cadastrului, și sunt într-un proces cu un vecin pentru această problemă. Nu pot pentru că primarul refuză să semneze. Așa că voi intra în greva foamei pe termen nelimitat. Voi face o plângere și la Prefectura Gorj”, a completat cetățeanul.
Omul spune că este pompier la Turceni, nu face politică și este adus în această situație pentru o semnătură și o adeverință cerută de cadastrist. „I-a dat omul mura în gură, cadastristul, ce să facă. Dar primarul nu vrea să audă”, spune cetățeanul din Aninoasa.