O investiție în domeniul social este aproape finalizată de către autoritățile din Rovinari. Astfel, continuă lucrările la blocul social din orașul Rovinari. Acesta va fi destinat familiilor nevoiașe din localitate. Conform lui Gabriel Crăc, administratorul public al Primăriei Rovinari, lucrările la blocul de la Rovinari sunt executate 75%. Sunt, în total, 40 de apartamente de două camere.
„Se lucrează în continuare la blocul cu apartamente sociale. Sunt familii care așteaptă aceste apartamente și s-a trecut de 75% cu lucrările. Sperăm ca în scurt timp să se ajungă la finalizare și să se treacă la partea de dotare a apartamentelor cu echipamentele necesare. Ulterior, vom putea să predăm către beneficiari unitățile locative”, a menționat Gabriel Crăc.
Este de amintit că și blocul ANL din Rovinari este aproape de finalizare, lucrările având un procent de finalizare de 85%.