După o nouă ședință pe tema situației epidemice, șeful statului a anunțat că o eventuală relaxare a măsurilor de izolare socială ar putea fi luată în calcul după data de 15 mai, dacă numărul de infectări cu noul coronavirus și cel al deceselor va scădea.
“Relaxarea va fi făcută în etape”, a transmis Klaus Iohannis.
Potrivit acestuia, ideea carantinării persoanelor cu vârste de peste 65 de ani este “aberantă”.
Totodată, se lucrează la un plan de relaxare economică.
Numărul deceselor a crescut până la 482.
Declarațiile președintelui Iohannis
-
- Dragi români, în primul rând vă mulțumesc că ați respectat măsurile impuse de autorități în zile de sărbătoare
- Sunt bucuros să constat că am reușit, cu toții împreună, să facem ce ne-am propus, să sărbătorim Învierea Domnului, așa cum am putut mai bine, în această perioadă de pandemie
- Mulțumesc bisericilor și preoților, pentru că au organizat ceremoniile religioase în așa fel încât românii să nu se expune pericolului de contaminare
- Mulțumiri speciale medicilor și personalului medical, care au fost la serviciu și au avut grijă de cei bolnavi
- Totuși, în acest context general foarte bun, au fost câteva chestiuni cu un iz negativ. Au fost oameni care nu au înțeles, din păcate, de ce trebuie să respecte normele
- Condamn cu fermitate acele manifestări violente, puține, dar foarte vizibile
- Laud autoritățile, în special Poliția și Jandarmeria, care au intervenit la timp și ferm
- Nu putem să tolerăm astfel de manifestări violente, de încălcări ale normelor, în condițiile în care pandemia ne afectează pe toți
- Acolo unde nu se respectă normele, tebuie intervenit prompt și ferm
- Trebuie să ne gândim la ceea ce se numește un plan de relaxare a măsurilor, atunci când condițiile vor fi îndeplinite
- Este în vigoare un decret privind starea de urgență, care este în vigoare până la data de 15 mai
- După 15 mai, dacă numărul de persoane infectate scade, dacă numărul de decese în urma bolii scade, dacă respectăm măsurile impuse de autorități și lucrurile merg înspre bine, putem intra într-o fază de relaxare
- Vreau să spun de la început că această relaxare va fi făcută în pași, nu dintr-o dată
- Specialiștii ne spun că virusul nu va dispărea
- Va trebui să continuăm să trăim cu anumite restricții
- Deciziile se vor lua în baza dovezilor științifice și medicale, discutate în detaliu cu specialiștii din Ministerul Sănătății, care sunt efectiv implicați în gestionarea situației, și rezultatele din teritoriu
- Deciziile vor fi aduse la cunoștința populației de autorități care se ocupă concret cu aceste chestiuni, nu de cineva care vrea să se profileze, poate politic, poate în alt fel
- Am avut în aceste zile un contraexemplu în aceste zile, de la un Institut [Matei Balș – n.red.], de altfel bine cotat
- Pe partea economică, se lucrează la un pachet de repornire a activităților
- Într-un astfel de plan, cineva propunea o măsură aberantă: cum că persoanele de peste 65 de ani să fie carantinate, ba chiar să fie luate de acasă și duse în anumite zone de carantină. Dragii mei, așa ceva nu se va întâmpla. Este inacceptabil!
- Noi trăim într-o societate liberă, care se protejează în cazul epidemiei, dar în niciun caz nu venim cu astfel de măsuri totalitate, aș putea să le numes
- Celor de peste 65 de ani le spun: stați liniștiți, nu vine nimeni să vă ia de acasă să vă ducă în carantină, să vă impună lucruri inumane! Atunci când va fi nevoie, vom veni să vă spunem ce măsuri trebuie luate ca să vă protejați voi față de această boală, în niciun caz statul nu va veni să impună astfel de măsuri, care nici nu trebuie discutate într-o societate din secolul XXI
- Astfel de planuri, prost gândite și prost prezentate, nu fac decât să inducă panică în rândul populației, iar panica este ultimul lucru de care avem nevoie
- Așadar, toată lumea trebuie să fie responsabilă, inclusiv cei de la diferite institute, inclusiv oamenii care sunt considerați experți, fiindcă nu putem să avem un plan pentru fiecare, noi trebuie să avem un plan pentru România, iar la acest plan lucrăm împreună cu guvernul Orban
- Este important să știm că, după 15 mai, vom începe să implementăm măsuri de relaxare
- Este la fel de important de știut că aceste măsuri vor fi graduale, la început vor fi posibile activități care prezintă un risc mic de contaminare cu acest virus
- Noi dorim să repornim economia României
- Este la fel de important să înțelegem, acum, după ce am parcurs o etapă importantă din această epidemie, că relaxarea înseamnă că autoritățile se vor implica mai puțin în viața fiecăruia și atunci responsabilitatea revine mai mult decât până acum fiecăruia dintre dumneavoastră, dragi români
- Fiecare va trebui să aibă mai multă grijă de el, de familia lui, de cei apropiați
- Este încă prea devreme să relaxăm acum aceste măsuri, ceea ce am detaliat se referă la perioada de după 15 mai, când vom intra într-o nouă perioadă
- Dacă respectăm până atunci măsurile impuse de autorități, sigur va urma o îmbunătățire a traiului nostru, al fiecăruia
- Aceste măsuri vor fi luate de guvernanți împreună cu mine, vi le vom comunica și împreună, dragi români, vom trece cu bine de această epidemie
- sursa: europafm.ro