Iulian Popescu spune că nu a avut discuții pentru a prelua postul de președinte al PNL Gorj. Postul este ocupat interimar de primarul orașului Novaci, Dumitru Leuștean, după ce deputatul Dan Vîlceanu s-a autosuspendat. Iulian Popescu nu știe cât va dura perioada de interimat sau dacă vor fi organizate alegeri la PNL Gorj. “Nu am avut discuții în acest sens. Mi se pare prematur. Am o relație foarte bună cu Dumitru Leuștean. Am toate încrederea că se va descurca foarte bine. Mai e mult până la eventuale alegeri”, spune vicepreşedintele PNL Gorj. Primarul comunei Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, a spus că Iulian Popescu nu ar fi potrivit să conducă PNL Gorj. Fostul candidat la președinția consiliului județean spune că “astfel de discuții nu-și au rostul în presă”, din moment ce nu și-a manifestat intenția de a aspira la funcția de președinte.
Ce spune despre postul de ministru
Numele fostului candidat PNL la președinția Consiliului Județean Gorj a fost vehiculat pentru portofoliul rămas vacant după demisia lui Florin Roman, ca urmare a scandalului legat de studiile sale. Iulian Popescu nu are mari așteptări privind o numire a sa în funcția de ministru al Cercetării și Digitalizării. “Mă bucură că am fost vehiculat pentru postul de ministru. Este doar o discuție. De aici, până la o numire, lucrurile sunt mult prea depărtate. Eu nu am așteptări. Aștept ca lucrurile să se decidă la partid. În următoarele zile, va trebui luată o decizie”, a conchis Iulian Popescu.