Joi, 9 septembrie, începe la Cluj-Napoca cel mai mare eveniment muzical din țară România, Untold Festival.
Organizatorii au anunțat astăzi că toți participanții vor fi obligați să poarte mască și că peste 2.000 de polițiști și jandarmi vor veghea la respectarea acestei reguli și la desfășurarea în bune condiții a festivalului.
Organizatorii spun că au luat măsuri astfel încât Untold Festival să fie cel mai sigur loc public din România. Angajații Ministerului de Interne vor fi asistați în misiunea lor și de 700 de agenți de securitate. De asemenea, în perimetrul festivalului vor fi amplasate și un spital de campanie SMURD și 5 puncte de prim ajutor.
Accesul la festival se va putea face doar de către persoanele care au asupra lor Certificatul Digital COVID-19 sau dovada testării rapide antigen, iar purtarea măștii de protecție pe toată durata evenimentului este obligatorie.
O măsură suplimentară luată pentru siguranța participanților de către organizatorii festivalului vizează minorii peste 7 ani. Aceștia vor parcurge același triaj epidemiologic, respectiv testare
rapidă sau să aibă, cei peste 12 ani, dovada că au fost vaccinați.
Directorul Untold Festival, Bogdan Buta, a spus că pentru ediția din acest an sunt așteptați zilnic 70.000-75.000 de fani, din 100 de țări.
Festivalul UNTOLD are loc în perioada 9-12 septembrie, iar bugetul ediției din acest an este de peste 16 milioane de euro.
sursa: europafm.ro