Potrivit actului normativ, se acordă zile libere unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor, în situaţia suspendării cursurilor sau închiderii temporare a unităţilor de învăţământ unde aceştia sunt înscrişi, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decretate astfel de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu.
Aceste prevederi se aplică şi pe perioada imediat următoare încetării stării de urgenţă, până la încheierea anului şcolar”.
Pot beneficia de aceste prevederi părinţii care au copii cu vârsta de până la 12 ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani (faţă de 18 ani, cum era prevăzut iniţial), înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ.
Ambii părinţi trebuie să fie angajaţi, nu se aplică în cazul şomajului tehnic.