Eveniment

Lemne cărate cu buldocupa Primăriei Săulești pe drumurile publice! Poliția știe dar se face că nu vede

Un utilaj al Primăriei Săulești este utilizat, în mod inedit, de autoritatea locală pe post de mijloc de transport pentru a căra lemnele necesare școlilor din comună, pe drumurile publice. Legislația în domeniu nu este respectată și, deși un cetățean a sesizat poliția din localitate și a furnizat imagini video cu buldocupa plină de lemne, ajutorul șefului de post a considerat că nu este vorba, în speță, de nicio ilegalitate. Mai mult, cel care a sesizat a fost amendat pentru ca, data viitoare, sa nu fie vigilent în ceea ce privește neregulile făcute în localitate de responsabilii Primăriei Săulești.

Poliția Săulești este în slujba primarului Drăghici Rucsanda Constantin, astfel nu se explică lipsa de interes a celor care se află la comanda poliției din localitate, în contextual în care au existat mai multe sesizări ale unui cetățean care a prins pe picior greșit, încălcând legea, atât șoferul microbuzului școlar privat, cât și angajații primăriei care au ajuns să care lemne cu buldoexcavatorul. Omul susține că în loc să se aplice legea, el este amendat pentru că sesizează fapte incorecte ale instituție publice și, mai mult, din răzbunare, s-a ales și cu stricăciuni la utilajele proprii. Mai exact, cetățeanul a remarcat că i s-au furat prezoanele de la roțile tractoarelor sale, punându-i-se viața în pericol, cât și a utilitarei cu care cară baloți.
Mai mult, ajutorul de șef de post i-a indicat reclamantului să nu îl mai atenționeze pe primar în legătură cu nimic, într-un cuvânt să nu îl deranjeze pe edilul PSD cu vreo reclamație ori cu vreo propunere.

Localnicul cere că aceste probe să fie cercetate de la vârful IPJ Gorj, deoarece cetățeanul a făcut plângere la adresa ajutorului șefului de post, pe care îl acuza de abuz în serviciu.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *