Eugen Iovan atrage atenția că e nevoie de investiții în carierele și termocentralele Complexului Energetic Oltenia pentru ca unitatea să facă față cererii mari de energie și pentru a susține sistemul energetic național și pe perioada crizei energetice. Liderul Sindicatului Energia Turceni speră ca guvernanții să îndrepte privirea către CE Oltenia și să realizeze că România nu va putea renunța la energia pe bază de cărbune. “Au modificat și ordonanța de urgență prin care s-a îmbunătățit și funcționarea, acum, se urgentează să se deblocheze și Cariera Roșia, care a fost blocată pe alte interese să nu funcționăm și să fim închiși. Ministerul lucrează, compania, la fel, conducerea complexului, sunt oameni capabili, care se implică să funcționăm, pe căldura asta, cu oameni care sunt expuși și la temperaturi de 50 de grade. Apă nu este, greutatea tot pe noi va fi, iar cei care sunt în frunte trebuie să-și dea tot interesul și să înțeleagă că nu se poate să se mențină sistemul energetic fără energie produsă pe cărbune pe care trebuie să o dea CE Oltenia. Mai sunt probleme și cu grupurile energetice, care trebuie reparate, avem probleme și cu apa, toate o să cadă pe noi să funcționăm la capacitate. Mai trebuie făcute niște investiții, niște reparații, trebuie să-și îndrepte lumea mai mult atenția către acest complex pe care toți îl vedeau că-și dă duhul, dar nu va fi așa ceva”, a conchis liderul sindical de la Termocentrala Turceni.
0 593