La discuțiile de la București a participat și Eugen Iovan. Președintele Sindicatului Energia Turceni spune că în urma întâlnirilor s-a convins că legea privind pensionarea anticipată nu este aplicabilă pentru că nu conține cuvântul ”retroactiv”. Eugen Iovan îi acuză pe toți parlamentarii că i-au păcălit pe angajații Complexului Energetic Oltenia pentru că au votat o lege care nu este aplicabilă, așa cum au crezut minerii și energeticienii. Fostul senator de Gorj Toni Mihail Greblă, în prezent, președinte al Secției de drept privat din cadrul Consiliului Legislativ, a promis că, într-o săptămână, va prezenta soluția pentru a face aplicabilă legea pensionării anticipate a minerilor și energeticienilor. Președintele Sindicatului Energia Turceni spune că sunt promisiuni că vor continua demersurile pentru elaborarea unei ordonanțe de urgență care să facă aplicabilă pensionarea anticipată.
„Am discutat cu domnul Toni Mihail Greblă. Am mers și la Casa Națională de Pensii, unde am avut o discuție cu președintele acestei instituții. Acolo, ni s-a spus clar cum este această lege. Noi, cei care am participat la aceste discuții, ne-am lămurit că această lege este pentru viitor. Eu cred că am fost păcăliți, pentru că legea nu se referă la faptul că se aplică retroactiv. Dacă în lege nu este trecut cuvântul „retroactiv”, nu se poate aplica din urmă. Avem promisiuni că vor continua demersurile pentru elaborarea unei ordonanțe de urgență. Se poate da o ordonanță de urgență pentru a se îndrepta legea, ca să se poată aplica și retroactiv. În rest, legea e bună, e aplicabilă, deja produce efecte începând cu data de 18 august. Toni Mihail Greblă a promis că, într-o săptămână, va prezenta soluția pentru a face aplicabilă legea pensionării anticipate. Este vorba tot de elaborarea ordonanței de urgență de guvern. Ne-au păcălit toți parlamentarii, au votat o lege fără să fie aplicabilă, cum am crezut noi”, a conchis Eugen Iovan.