Nicu Bunoaica a avut, săptămâna trecută, o întâlnire, la Ministerul Muncii pe tema actului normativ de reducere la 52 de ani a vârstei de pensionare în minerit și energie. Sindicalistul susține că, săptămâna viitoare, ar urma să aibă discuții și cu ministrul Energiei despre problema Legii 197/2021. În opinia sa, Virgil Popescu poate debloca legea. Potrivit lui Nicu Bunoaica, pentru ca Legea nr. 197 să poată fi deblocată ar trebui organizată o nouă întâlnire cu mai mulți factori de decizie și făcute noi măsurători ai factorilor de risc în cariere și termocentrale. “Referitor la acea întâlnire, vreau să subliniez un lucru. Nu m-am întâlnit cu portarul, cum spune Manu. M-am întâlnit cu domnul ministru, care avea întâlnire cu cei de la Uniunea Europeană. Mi-a zis că-și cere scuze că nu poate să participe la întâlnirea cu mine. În aceste condiții, am discutat cu domnul secretar de stat, care mă cunoștea foarte bine și de mult timp. Mi-a spus care este punctul de vedere al domnului ministru Budăi. Mi-a spus și de ce este blocată Legea 197 și cum se va proceda pentru deblocarea ei. Trebuie organizată o întâlnire între toți factorii de decizie la care să participe și ministrul Energiei. Am vorbit telefonic și cu domnul ministru Virgil Popescu ca să stabilim o întâlnire pentru săptămâna viitoare. El poate să deblocheze Legea 197, îl poate chema pe domnul director general, care a făcut numai prostii, pentru că a inclus la condiții speciale de muncă personal care nu trebuia să fie acolo”, a conchis liderul Sindicatului Solidaritatea 2013.
0 742