Dezvăluiri

LIDER din CEO, despre reducerea vârstei de pensionare: Oamenii sunt nemulțumiți, nu mai cred până n-o văd rezolvată

Problema pensionării anticipate nu a fost rezolvată în acest an, deși politicienii au promis minerilor și energeticienilor că vor debloca legea 197/2021.

Liderii PSD Gorj au promis că, în luna februarie, va fi votată, în Camera Deputaților, inițiativa legislativă care va permite reducerea vârstei de pensionare în minerit și energie. Liderul Sindicatului Energia Turceni, Eugen Iovan, spune că oamenii sunt nemulțumiți, nu mai cred până nu văd rezolvată problema. Federațiile sindicale din cadrul Complexului Energetic Oltenia au suspendat protestele pentru aplicarea legii 197/2021. Eugen Iovan spune că sindicatele și membrii de sindicat pot ieși în stradă să protesteze, dacă vor. “Noi le-am explicat oamenilor ce discuții am purtat la parlament cu domnul ministru Budăi. Le-am spus că, deși noi am insistat să fie dată ordonanță de urgență, nu există altă variantă decât noua inițiativă legislativă care a trecut de Senat și a ajuns la Camera Deputaților. Când va ajunge la Comisia de Muncă, vom merge și noi pentru a depune amendamentele necesare ca să iasă o lege clară. Din punctul meu de vedere, actuala lege e bună, dar nu se aplică. Oamenii sunt nemulțumiți, nu mai cred până n-o văd rezolvată. Nu cred că au amânat aprobarea legii din cauză că ar fi rămas fără personal compania. Protestele federațiilor sunt suspendate. Sindicatele sau membrii de sindicat care vor să iasă în stradă să protesteze sunt liberi s-o facă. Să sperăm că, în 2022, va fi mai bine ca-n 2021 la Complexul Energetic Oltenia. Sperăm să fie aplicată legea de reducere a vârstei de pensionare, să se facă angajări pentru a acoperi locurile lăsate libere de cei care se vor pensiona”, a conchis președintele Sindicatului Energia Turceni.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *