Reacția liderului FNME vine în contextul în care Bankwatch România a solicitat, în instanță, în urmă cu 3 ani, anularea a 9 acorduri de mediu pentru 9 din cele 10 cariere ale Complexului Energetic Oltenia. „Ei își fac datoria. Problema e de reacție a noastră și a statului român față de ei. Eu am avut reacție acum doi, trei ani. Am vorbit cu pereții. Ce vreți, să mă iau la trântă cu ei? Statul român nu face nimic. Când e să intre în dezbatere publică vreun act prin ministere, mai degrabă îi cheamă pe ei decât organizațiile sindicale și patronale.”, a declarat Dumitru Pârvulescu. Complexul Oltenia a câștigat, până acum, 5 procese intentate de ONG-uri prin care se solicitată anularea acordurilor de mediu, unul a fost pierdut (Cariera Roșia a rămas fără acord de mediu), iar trei cauze, ce vizează carierele Lupoaia, Roșiuța și Peșteana, sunt încă pe rolul instanțelor de judecată. Dumitru Pârvulescu spune că dacă documentațiile ar fi făcute „beton”, organizațiile non-guvernamentale nu ar avea cum să câștige procesele intentate companiei miniere de la Târgu-Jiu.
0 574