Liderii sindicali din Federațiile Mine Energie și Univers au participat, joi, la comisia de dialog social din cadrul Ministerului Energiei. Principala temă de discuție a fost modificarea ordonanței de urgență de închidere a mineritului. Sindicaliștii din cadrul Complexului Energetic Oltenia au înaintat o listă cu revendicări oficialilor de la Ministerul Energiei. Așa cum au anunțat, au solicitat prelungirea vieții energiei pe cărbune până în anul 2035. În plus, vor ca minerii și energeticienii să beneficieze, în caz de concedieri colective, de câte 48 de salarii medii brute pe economie. “ Sperăm ca mare parte din doleanțele noastre să fie prinse în ordonanța de urgență. Mai exact, să fie eliminat acel termen de închidere definitivă și ireversibilă a grupurilor, mineritul să nu fie închis până în 2035, grupurile energetice care sunt propuse spre oprire să fie menținute în rezervă tehnică ca să le putem porni oricând în caz de necesitate. Și, cel mai importat aspect pentru noi este să fim prinși în acel comitet interministerial care va face programul de protecție socială pentru salariații din companiile energetice pe cărbune pe care statul dorește să le închidă. (…) Dacă vor să închidă să plătească salariații. Noi am cerut 48 de salarii medii brute compensatorii. Să dea Dumnezeu ca aceste sume, la data când se va opri activitatea, să fie cât mai consistente astfel încât colegii să nu rămână pe drumuri la data respectivă, să aibă o protecție până când vor ieși la pensie”, a conchis președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pârvulescu.
0 678