Unul dintre liderii PSD Gorj este de părere că la Serviciul de Ambulanță Județean Gorj situația a scăpat de sub control. În opinia lui Gabriel Giorgi, fost director al Minprest Serv Rovinari, la instituția respectivă trebuie luate de urgență măsuri pentru redresarea activității.
„E debandată totală la Serviciul de Ambulanță Gorj! Se tot repetă acolo un concurs, ca să bage un userist la un anumit serviciu. Nu se poate așa ceva. Ce se întâmplă la această instituție trebuie să îi trezească pe cei care sunt în măsură să ia decizii și sper să fie unele care să ajute Ambulanța să își revină și să își îndeplinească menirea pentru care a fost înființată. Este o instituție importantă din Sănătatea gorjeană și nu mai trebuie lăsată de izbeliște”, a declarat Gabriel Giorgi.