Organizațiile de mediu au reușit, de-a lungul anilor, să stopeze în instanțele de judecată investiții de amenajare hidroenergetică a râului Jiu, deși erau aproape finalizate. În plus, în urmă cu aproximativ o lună, a oprit activitatea la Cariera Roșia, cea mai mare din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Printr-o adresă trimisă, marți, primului-ministru Nicolae Ciucă, liderii FNME și Univers solicită inclusiv încetarea atacurilor ONG-urilor de mediu la adresa CE Oltenia și tragerea la răspundere a celor vinovați. Nelu Roșca este revoltat că guvernul nu intervine pentru a ajuta companiile de stat în lupta cu ONG-urile. „Starea de urgență poate să evite acte legislative în acest sens, pe de-o parte, iar pe de altă parte, vedeți că hoții strigă hoții. Berceanu, fiind în funcție de demnitar la mediu, el avea societăți care aveau specific exploatarea bazei lemnoase. Ce discutăm? Pe mine nu mă interesează ONG-urile. Mă interesează ce acte legislative emite Guvernul României și în ce sens. Pentru că legea fundamentală îi obligă să emită acte legislative care să ridice nivelul de trai și să dea libertăți cetățenilor, nu să-i blocheze și nu să dea drepturi unor ONG-uri cu interese obscure. Ne facem ONG-uri și guvernăm țara asta cu ONG-uri, nu avem nevoie de guvern, atunci”, a conchis președintele Sindicatului Liber de la Cariera Roșiuța.
Pârvulescu: Există o frăție între instituțiile statului și aceste ONG-uri
Liderul Federației Naționale Mine Energiei, Dumitru Pârvulescu, consideră că există o frăție între instituțiile statului și organizațiile de mediu. “Eu consider că există o frăție între instituțiile statului și aceste ONG-uri și vă dau exemplu cu ce s-a întâmplat cu sistemul hidroenergetic de pe Defileul Jiului. Nu se poate să începi un proiect și tu, imediat, ca stat, prin nu știu ce, să declari zona respectivă ca rezervație, știind clar că blochezi investiția aia. Nu e statul implicat în așa ceva?”, a conchis președintele FNME.