Politică

Liderii PSD Gorj, puși la zid. Iordache: Încearcă să ducă în derizoriu orice acțiune

Primarii PSD au lipsit de la întâlnirea cu ministrul liberal al Dezvoltării, Adrian Veștea, care a fost prezent, marți, în județul Gorj.

Ministrul Dezvoltării a venit la Târgu-Jiu pentru a discuta cu primarii din județul Gorj despre investițiile în rețele de gaze. Adrian Veștea a emis, zilele trecute, ordinul prin care au fost alocate fonduri pentru investiții în rețele de gaz pentru 29 de localități. Valoarea investițiilor depășește de 16o de milioane de lei. Ministrul Dezvoltării le-a explicat, azi, primarilor ce documente trebuie să trimită la minister pentru a semna contractele de finanțare. Adrian Veștea a precizat că pe Planul Național de Redresare și Reziliență au fost semnate, până acum, 120 de contracte cu o valoare de aproape 540 de milioane de lei pentru diverse obiective în județul Gorj. Pe Compania Națională de Investiții se află în implementare 49 de obiective în județ. La întâlnirea cu ministrul Dezvoltării nu a participat niciun primar PSD din județ. Președintele PNL Gorj, senatorul Ion Iordache, i-a criticat pe liderii social-democraților gorjeni, acuzându-i că încearcă să ducă în derizoriu orice acțiune pe care o organizează PNL în beneficiul comunităților locale.”Cu părere de rău, o spun că Partidul Social Democrat a ales să nu vină la întâlnire și să arate încă o dată cât de orgolioși sunt și cât încearcă să-și arate mușchii că ei fac doar ce vor, când vor, fără să îi intereseze de comunități. Adică, îți vine aici cel mai important ministru pentru comunitățile din Gorj, cel care gestionează proiectele cu care ei se laudă și se pozează toată ziua, se duc la București să se pozeze în fața ministerului pentru aceste proiecte, dar când ministrul a venit aici, au ales să nu vină. Și nu sunt de vină primarii. Sunt de vină cei care conduc acest partid la nivelul județului și care încearcă să ducă în derizoriu orice acțiune pe care o facem pentru județul nostru”, declarat Ion Iordache.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *