Dezvăluiri

Liderul de sindicat de la Stația CFU Peșteana, promovat mecanic de locomotivă! Este trei în unu

Vasile Pleșoaica, lider de sindicat la Stația CFU Peșteana a fost promovat de către directorul adjunct al ELCFU Motru, Ilie Bușe, în funcția de mecanic. Acesta a fost anterior responsabil cu siguranța circulației dar a ajuns acum mecanic de locomotivă.

Promovarea are legătură cu faptul că acesta a fost ales lider de sindicat la Stația de la Peșteana, deoarece cursurile de mecanic le avea dar până acum nu a fost promovat pe baza acestora într-o funcție mai bine remunerată.

Salariați de la Peșteana spun că în spatele promovării s-ar afla Bușe, asta și pentru că respectivul este cel care l-a transferat pe Pleșoaica de la CFU Turceni, la stația CFU Peșteana, fiind promovat o dată cu mutarea în funcția de responsabil SC, fără că postul respectiv să fie scos la concurs.

Ce nu se înțelege este că respectivul nu își mai poate îndeplini corect obligațiile și sarcinile de responsabil SC, atâta timp cât el este mecanic. Salariatul face însă toate aceste trei chestiuni în același timp. Să nu uităm este atât lider de sindicat, cât și responsabil SC dar și mecanic de locomotivă.

Dacă mai punem la socoteală că acesta face și pe instructorul tracțiune, în timpul liber, acesta depășește orice imaginație pentru că nu se înțelege când are timp să își exercite sarcinile de serviciu, conform fisei postului.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *