Laurențiu Grecu, magistrat la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, cu domiciliul în Motru, a atras, public, atenția autorităților municipale că pe strada unde locuiește sunt zeci de câini. Judecătorul a postat pe pagina sa de socializare mai multe fotografii cu câinii care au pus stăpânire pe strada respectivă din Motru, în timp ce hingherii nu erau în zonă, și asta timp de câteva zile. Primăria a reacționat însă și Poliția Locală care a sancționat cu o amendă de 10.000 de lei Direcția Publică Motru care gestionează serviciul de ecarisaj al localității și padocul municipiului.
Magistratul a postat în mod repetat fotografii cu haitele de câini de pe strada sa, transmițând ironic mulțumiți către primărie. „Mulțumim, din nou, Primăria Municipiului Motru! Sunt exact acolo unde erau și ieri, alaltăieri!”, a scris judecătorul Grecu. Mai mulți cetățeni au susținut cele spuse de judecător, făcând haz de necaz pentru situația creată în oraș.
De altfel, magistratul nu este singurul care a ridicat, cu dovezi, această problemă, iar și primarul a blamat lipsa de reacție a conducerii DP Motru și faptul că hingherii nu aduna câinii fără stăpâni care stau în jurul grădinițelor, școlilor sau în centrul orașului.
Poliția Locală Motru a intervenit miercuri și a amendat DP Motru pentru că nu a găsit soluții să golească adăpostul și să îl umple cu alți câinii care își fac veacul pe mai multe străzi din oraș.