Actualitate

Locuitorii din Preajba vor avea gaze în curând!

Cetățenii din localitatea componentă Preajba vor avea în curând gaze. Marcel Romanescu susține că a primit atenționări privind ritmul lucrării de introducere a reţelei de gaze în cartierul Preajba, în sensul că lucrurile s-ar mișca prea rapid. Edilul Târgu-Jiului sugerează, pe pagina de socializare, că cineva şi-ar dori blocarea investiţiei, dar dă asigurări că va fi finalizată chiar înainte de termen.

„Am insistat, mereu, să facem în așa fel încât să scăpăm de vechile metehne și să accelerăm lucrările, să le finalizăm la timp, sau chiar înainte de termen. Din discuțiile pe care le-am purtat cu toți factorii implicați în extinderea rețelei de alimentare cu gaze naturale, a reieșit că putem finaliza aceasta lucrare mai repede în așa fel încât cetățenii să-și poată depune dosarele și să beneficieze de gaze naturale încă din această toamnă. Dacă cineva s-a gândit că oamenii nu merită acest lucru și că poate bloca lucrarea, se înșală. Cetățenii, însă, trebuie să cunoască aceste aspecte. Au dreptul să știe ce se întâmplă în culise și să tragă propriile concluzii. Până atunci, vreau să-i liniștesc pe locuitorii din cartierul Preajba și le spun că lucrările nu vor fi oprite. Pot sta liniștiți!”, a transmis edilul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, pe pagina sa de socializare.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *