Secretarul general adjunct din Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Victor Banța, a spus că întârzierile la lucrările de restaurare de la Mănăstirea Tismana sunt determinate de creșterea prețurilor la materiale: „Există o serie de întârzieri, care sunt cauzate de scumpirea materialelor. Este nevoie de o reajustare a sumelor, care se face în baza unor documente justificative. Această investiție este făcută prin Compania Națională de Investiții“.
Mănăstirea Tismana este cel mai important lăcaș de cult din județul Gorj, fiind cea mai veche mănăstire din Țara Românească. Numărul de credincioși a scăzut în această perioadă în care la mănăstire este un adevărat șantier.