Ultima oră

Mai mulți bani prin programul guvernamental „Rabla”. Prima de casare crește cu 15%

Prima de casare pentru un autoturism vechi va ajunge la 6900 de lei. Statul le oferă și alte bonusuri celor care vor să își schimbe mașinile. Și pentru electrice ar urma să crească bugetul.

Cei care vor să își cumpere o mașină pe benzină sau motorină prin programul Rabla Clasic, vor avea în acest an o primă de casare mai mare cu 15 la sută fata de anii trecuţi, adică 6900 în loc de 6000 de lei. Iar cei care vor să caseze două maşini vor încasa pe lângă cei 9 mii de lei, însă 1350 în plus.

De asemenea, programul prevede și bonusuri de încă 1500 de lei pentru fiecare autoturism mai vechi de 15 ani, un eco bonus de 1500 de lei pentru emisii și un alt eco bonus pentru vehicule cu sistem GPL. În total, ajutorul de la stat poate depăși 16 mii de lei.

Tanczos Barna – Ministrul Mediului: „În același timp creștem bugetul pentru mașinile electrice și am putea spune că la sfârșitul anului 2023 bifăm inclusiv obligația prin PNRR, ne-am asumat că vom scoate peste 250 de mii de mașini vechi din circulație, cred că la sfârșitul anului 2023 deja ținta pentru 26 va fi atinsă”.

Atenție, însă. Odată înscriși la un dealer autorizat de Administrația Fondului pentru Mediu, după ce toate documentele sunt depuse, cei care vor o maşină nouă nu mai pot da înapoi.

Dacă se răzgândesc și vor să schimbe dealerul, pierd tichetele Rabla şi trebuie să caseze alte autoturisme vechi. Conform, AFM, 5 la sută dintre cei înscriși în acest program vor să se mute la un alt dealer, majoritatea din cauza termenelor mari de livrare.

Adrian Sandu – Secretar General ACAROM: „Există vehicule care pot fi comandate azi și cu livrare în martie aprilie și există vehicule care sunt comandate azi și pot avea livrare în iunie-iulie. Deci în funcție de ritmul de fabricație al acestora”.

O mașină electrică rămâne o variantă de consum mai ieftină, spun specialiștii din domeniu. 11 mii de autoturisme au fost cumpărate anul trecut prin Rabla Plus. Ajutorul oferit de stat pentru o maşină electrică poate ajunge şi la 57 de mii de lei, cu eco tichetele cumulate.

Răzvan Stemate – coordonator vânzări auto: „Din calculele făcute de noi, la un rulaj de 100 de km parcurși, în continuare este mai ieftin să ai o mașină electrică din punct de vedere al consumului. Media la un SUV electric cu un consum de 18 KWh ca și cost este undeva la 23 de lei, pe când la un motor termic, fie că e diesel sau pe benzină, pentru că se echilibrează consumurile de carburant, pe 100 de km ajungi să plătești aproximativ 40 de lei”.

România are unul dintre cele mai învechite parcuri auto din Europa, cu o vârstă medie de 15 ani. Țara noastră a fost depășită doar de Grecia, Estonia și Cehia. La polul opus se află Luxemburg, cu cel mai nou parc auto, Danemarca, Austria şi Irlanda.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *