Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN) a anunţat, luni seară, că un ofiţer român a murit pe o navă aflată într-un port din China, după ce două parâme încurcate s-au întins în forţă, lovindu-l atât de puternic încât a fost decapitat.
Reprezentanţii SLN au scris pe pagina de Facebook a sindicatului că pe o navă care se afla în China, în portul Qingdao, a avut loc un tragic accident care s-a soldat cu pierderea vieţii unui ofiţer român.
„NBP se afla la manevra pupa între două parâme încurcate care s-au întins în forţă lovindu-i casca şi capul. Lovitura a fost aşa de puternică încât capul a fost desprins de corp, decesul survenind pe loc”, a informat SLN.