Condamnat definitiv la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor, în legătură cu accidentul auto provocat în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat, Mario Iorgulescu este considerat evadat, pentru că nu s-a predat autorităților în termen legal pentru a-și ispăși pedeapsa.
Fiul președintelui LPF Gino Iorgulescu se află încă în Italia, într-o clinică unde ar fi sub supraveghere psihiatrică, potrivit apropiaților săi. Prin urmare, acesta nu s-a predat după decizia instanței și, conform noii legi intrate în vigoare în 2025, este considerat evadat.
”Se adaugă un nou alineat – (3^1) la art. 285 din Codul penal (fapta de evadare), care prevede faptul că se consideră evadare și fapta persoanei condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliție în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei.
Pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evadare se adaugă la pedeapsa rămasă neexecutată la data evadării. În cazul hotărârilor care au rămas definitive anterior intrării în vigoare a prezentei legi, termenul de 7 zile curge de la data intrării în vigoare a prezentei legi”, se arată în noua lege, potrivit spynews.ro.
Mario Iorgulescu riscă încă 3 ani de închisoare, pe lângă cei 8 ani și 8 luni pe care-i are de executat.
Accidentul provocat de Mario Iorgulescu
În seara zilei de 8 septembrie 2019, Mario Iorgulescu participa la o petrecere dată de familia unei prietene în satul Gulia, comuna Tărtăşeşti, unde a consumat alcool. La un moment dat, află că fosta sa iubită, de care tocmai se despărţise, se afla într-un club din Parcul Herăstrău. Martorii povestesc că el s-a certat continuu la telefon cu fosta iubită, era nervos şi ţipa, însă i-a promis gazdei că nu se va urca la volan în starea în care se afla.
La terminarea petrecerii, în jurul orei 2,50, pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, el s-a urcat în maşina sa, un Aston Martin model DBS, şi a plecat spre Capitală.
A intrat în Bucureşti prin Chitila, circulând cu viteze cuprinse între 140 km/h şi 164 km/h (momente surprinse de camerele video de pe traseu), în intersecţia dintre Şoseaua Chitilei şi Strada Teodor Neagoe a pătruns pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h, după care a accelerat până la 162 km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I. Ulterior, a urcat cu maşina pe un scuar, apăsând la maximum pedala de acceleraţie, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală, la viteza de 143 km/h, cu un autoturism condus de un bărbat, care a decedat pe loc.
La câteva zile după accident, Mario Iorgulescu a fost transferat de către familie în Italia, cu un avion privat, şi internat într-o clinică. El nu a fost audiat de către procurori sau magistraţi în timpul urmăririi penale sau desfăşurării procesului în instanţă.