Nicolae Davițoiu este liderul PMP Gorj și unul dintre cei mai bogați politicieni din județ, cu proprietăți imobiliare importante în Tg-Jiu și Arcani, cu afaceri în media și HoReCa, cu cele mai bine poziționate investiții, Restaurantul ”Doina Gorjului” din Parcul Central din Tg-Jiu și Popasul ”Jaleșul” la Arcani, cu conturi consistente și investiții financiare profitabile. În ultimele trei decenii, cu excepția unei perioade în care nu a candidat, din cauza unei incompatibilități depistate de ANI, s-a aflat în poziții politice importante, fost lider PDL și apoi PMP, și în funcții publice de consilier local, respectiv consilier județean. Acum, Davițoiu e pensionar și, probabil, vă întrebați de ce mai candidează. Simplu! Pentru a-și păstra pârghiile și influența care să-i confere suficientă putere încât să-și protejeze afacerile. De fapt, una dintre afacerile sale are legătură directă cu o decizie politică. Concret, e vorba de votul consilierilor locali din cadrul Consiliului Local al Municipiului Tg-Jiu. Sau un control al Poliției Locale!
Unde e ”cofetăria” din Parcul Central?
Și mai concret, în 2027, firmei la care este acționar și administrator, NicSum Trading SRL, îi expiră contractul de concesiune pentru terenul de 408 mp pe care se află Restaurantul ”Doina Gorjului” din Parcul Central. În documentul încheiat la data de 3 aprilie 2007 între Municipiul Tg-Jiu și SC NicSum Trading SRL scrie negru pe alb că pe acel teren se va amplasa o ”cofetărie”, în niciun caz un restaurant. De altfel, sunt prevederi speciale în contract care reglementează încetarea concesiunii: ”Concesionarul are următoarele obligații: să respecte întocmai prevederile din ofertă ce au stat la baza adjudecării terenului pe care se va amplasa construcția – cofetărie din Parcul Central al Municipiului Tg-Jiu”, respectiv ”Concesiunea se retrage și contractual se reziliază în situația în care concesionarul nu respectă obligațiile asumate prin contract, constatarea făcându-se de organele de control autorizate”. Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 20 de ani, iar prețul concesiunii terenului de 408 mp, este de 5.000 de lei pe primul an, și 9.000 de lei/an pentru următorii 19 ani. Cu alte cuvinte, firma lui Davițoiu plătește 750 de lei/lună taxa de concesionare și cam atât. Dar, totuși, unde e ”cofetăria” din parc? Poate o caută Poliția Locală Tg-Jiu zilele astea și comunică public dacă a găsit-o!
Prosteală…
…asta-i place cel mai mult lui Davițoiu și asta livrează tot timpul. În această campanie electorală s-a filmat la Schela la marginea unui drum și a spus că acea șosea se sprijină pe conducta de alimentare cu apă a municipiului Tg-Jiu !? Oricum, firul logic al filmului s-a pierdut după câteva secunde, iar mesajul a fost unul subliminal, deci prosteală. Un alt ”scurt metraj” în care apare Davițoiu a fost produs pe drumul dintre Țicleni și Dănești, iar candidatul a vrut să arate electoratului starea proastă a părții carosabile.
Tot o prosteală, pentru că Davițoiu este consilier județean de patru ani. Consilier județean degeaba. Adică a încasat doar indemnizația de ales, în schimb, cel puțin în ultimii trei ani are activitate ZERO, potrivit siteului Consiliului Județean Gorj. De fapt, a avut activitate de lobby, exclusiv pentru interesele sale.
Penalii lui ”nea Nicu”
PMP a băgat în alianța cu USR, adică Davițoiu a propus și Miruță a acceptat, ca din partea Alianței să candideze la Albeni soția fostului primar Silviu Ionuț Stan, cel care așteaptă decizia instanței într-un dosar în care este judecat pentru comiterea unor fapte de corupție săvârșite în vremea în care ocupa funcția publică. Davițoiu e cot la cot în campanie, pe ulițele din Albeni, cu penalul Stan și garantează bunăstare pentru locuitorii din comună.
La Jupânești, nea Nicu a propus și Miruță a acceptat ca din partea Alianței USR-PMP să candideze fostul primar Petre Gușiță, judecat pentru ucidere din culpă. Este important de menționat că un bărbat de 42 de ani, din comuna doljeană Robănești, a decedat, după ce s-a electrocutat, în luna iulie 2016, pe un stâlp din rețeaua de iluminat public a satului Vierșani, comuna Jupânești. Potrivit comunicatului Inspectoratului de Poliție Județean Gorj la acel moment, în urma cercetărilor efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că între primarul comunei Jupâneşti, de la acea vreme, Petre Gușiță, și acel bărbat, a existat un acord verbal, ca să înlocuiască becurile arse, numai că în timp ce era pe un stâlp, bărbatul s-a electrocutat şi a decedat din cauza leziunilor suferite. Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Tg-Cărbunești din martie 2022 și, cu siguranță, până la o soluție definitive va intervene prescripția răspunderii penale, pentru că viața unui om nu valorează nimic pentru justiția din Gorj.
În concluzie, nea Nicu le-a băgat penalii sub siglă celor de la USR, adică ălora care țipau ”Fără penali în funcții publice!”. Cu acceptul lui Miruță!