E bine să le folosiți când ieșiți din casă, chiar pentru o perioadă scurtă.
O dată pentru protecția împotriva particulelor încărcate cu virusuri , iar mai apoi, pentru că vă împiedică să vă atingeți involuntar fața, nasul ori buzele.
Brândușa Petruțescu, medic imunolog: „Măștile pot fi refolosite. Va fi un moment când nu vom mai putea să le folosim zilnic, după fiecare expunere. Virusul nu persistă mai mult de patru zile pe suprafața măștii, care e o suprafață destul de repelentă, adică nu menține particule. Punem masca respectivă într-o pungă de hârtie, notăm ziua în care am folosit-o și să o folosim peste patru zile”, pentru stirileprotv.ro
De asemenea, masca chirurgicală se poate dezinfecta prin fierbere, timp de trei minute.
Brândușa Petruțescu, medic imunolog: „Sunt studii care arată că fierberea trei minute la 100 de grade reduce doar 1% din eficiența măștilor, dar să avem grijă să nu le traumatizăm în timpul fieberii. Punem masca în apă, fierbe trei minute, apoi o spălăm și o lăsăm să se răcească în apă și apoi o punem la uscat”.
Clorul și alcoolul distrug materialul măștilor chirurgicale. Le lărgesc fibrele. Important este, totuși, ca acestea să rămână cu un diamentru de cel mult 2,5 microni, adică un spațiu care să nu permită intrarea picăturilor de salivă. Particulele virale sunt mai mici, însă transportul se face cu doar cu ajutorul acesteia.
Noul coronavirus se transmite prin mucoasa nasului, mucoasa orală, mucoasa ochilor și nu prin piele ori urechi.
Veronica Lazăr, profesor imunologie: „La nivelul nasului ori al cavitații orale acesta e preluat de mucus. Prin mucus coboară până în plămân, unde sunt receptorii specifici pentru virus”.
Aici are loc un alt fenomen. Odată ce virusul interacționează cu o celulă, aceasta va lucra doar pentru el și va produce noi particule virale. Infectează apoi celulele din jur.
Cei mai mulți dintre noi își ating involuntar gura, nasul, ochii, de 23 de ori într-o oră. De aceea, spălatul pe mâini rămâne sfânt.