Autoritatea pentru medicamente din Statele Unite a anunțat încă de acum un an că administrarea fenilefrinei sub formă de tablete este ineficientă ca și decongestionant nazal. Recent însă a fost luată decizia finală: eliminarea acestui compus din toate medicamentele administrate pe cale orală pentru răceală, gripă, tuse, alergii și astm. „Fenilefrina administrată pe cale orală are un efect farmacologic mic sau inexistent”, este și opinia farmaciștilor britanici.
„Deși este absorbită în sânge, este descompusă pe scară largă în ficat, rezultând un efect farmacologic mic sau inexistent.”, a spus dr. Hisham Al-Obaidi. În schimb, în spray-ul nazal, substanța este eficientă, spune specialistul britanic: „Când e administrată pe cale nazală, niveluri mai mari de medicament acționează direct asupra mucoasei, unde poate contracta mai eficient vasele de sânge și poate ameliora congestia”. De aceea, spune el, ar trebui să se renunțe la versiunea orală, care „nu are efect, este o risipă”.
Fenilefrina, foarte populară în America
În ultimii aproape 20 de ani, utilizarea medicamentelor cu Fenilefrină a devenit din ce în ce mai populară în Statele Unite pe măsură ce accesul la alte decongestionante a devenit mai dificil, acestea fiind eliberate pe bază de prescripție medicală. Fenilefrina e utilizată ca decongestionant oral de aproape cinci decenii în Statele Unite. Administraţia pentru Medicamente şi Alimente (FDA) a aprobat utilizarea ei în medicamente eliberate fără prescripție medicală în anul 1976.