Actualitate

Mesaj sfâșietor al unei mame din Târgu Jiu pentru fiica ei grav bolnavă

O mamă din Târgu Jiu luptă să își salveze fiica grav bolnavă. Camelia Maracu este mama micuței Amina. Fetița are 4 ani și este bolnavă de nanism. Boala s-a complicat și este nevoie permanentă de investigații medicale, tratamente de recuperare și intervenții chirurgicale. Fetița se află, în momentul de față, alături de mamă, la o clinică din București pentru a beneficia de tratamente medicale. Mama speră ca într-o zi micuța să fie pe picioarele ei și să nu mai depindă de ajutorul său, iar pentru asta e dispusă la orice sacrificiu. Cele două au nevoie de sprijin financiar pentru a trece prin încercările cauzate de boala Aminei.

„Urăsc să-ți imaginezi şi doar o secundă că am făcut vreun sacrificiu pentru tine, copilul meu iubit. Tu ai făcut un sacrificiu alegându-mă să-ți fiu mamă, de acolo, din sfera aia unde plutesc sufletele viitorilor bebeluşi. M-ai ales să-ți fiu mamă aşa imperfectă cum sunt. Ai avut încredere în mine că pot să te cresc şi să te iubesc cel mai bine dintre toate viitoarele mame pe care, poate, le priveai. Am să-ți dovedesc mereu că ai avut fler şi inspirație să arați cu degetul spre mine, dintre toate, şi să mă laşi să te fac eu om. Într-o zi, ….toate acestea vor fi istorie……”, este mesajul sfâșietor transmis de Camelia Maracu, o mama care își iubește necondiționat copilul grav bolnav.

CONT pentru donații:
RO42BRDE200SV67622422000 -Maracu Camelia Maria

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *