Consiliul Județean Gorj a transmis un mesaj, în urma cumplitei vești a morții Olimpiei Bratu, directorul Bibliotecii Județene „Christian Tell“.
„În această seară, o veste cumplită ne-a lovit crunt. Doamna OLIMPIA BRATU, director al Bibliotecii Județene „Christian Tell”, ne-a părăsit printr-un gest extrem pe care nu ni-l putem explica, cunoscându-i verva, limpezimea și implicarea în proiectele instituției. O distinsă doamnă a culturii gorjene în adevăratul sens al cuvântului, pe care, din păcate, am pierdut-o într-un mod atât de dureros… Împărtășim tristețea colegilor noștri din instituțiile județene de cultură și suntem alături de familia greu încercată în aceste clipe sfâșietoare. Cu profund regret transmitem sincere condoleanțe! Bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!“.