Dezvăluiri

Minerii merg peste Burduja. Sute de angajați CE Oltenia protestează la București

Federația Națională Mine Energie va organiza, săptămâna viitoare, un nou miting de protest în fața guvernului, dar și în fața Ministerului Energiei.

Liderii FNME au decis, joi, în urma unui discuții cu liderii Federației Univers, din care face parte și cel mai mare sindicat din CE Oltenia, Sindicatul Mine Energie Oltenia, să organizeze un nou miting de protest, săptămâna viitoare, la București. Președintele executiv al SMEO, Jan Popescu, afirmă că numărul participanților la acțiunea din fața guvernului va fi dublu, de această dată, adică peste 800 de mineri și energeticieni. Liderii celor două federații nu exclud declanșarea grevei generale în sistemul energetic național, dacă nu se va ajunge la un consens.

“S-a decis ca formele de protest ale minerilor și energeticienilor din cadrul CEO, ale lucrătorilor care au lucrat în condiții vitrege să fie graduale și dacă, săptămâna trecută, au fost peste 400 de participanți în fața Guvernului României, astăzi, s-a luat decizia de către liderii celor două federații din cadrul CEO ca, săptămâna viitoare, să participăm în număr dublu la mitingul organizat în fața Gurvenului României, pentru că așa este corect. În funcție de cum se va desfăsura mitingul, în funcție de eventuale discuții, continuăm și cu alte forme de protest, inclusiv greva generală în sistemul energetic. Nu mai acceptăm să fim bătaia de joc a guvernanților și trebuie ca factorul politic să-și îndrepte atenția și spre minerii și energeticienii din CEO, din Valea Jiului, siderurgiștii, și toți cei care și-au desfășurat activitatea în condiții vitrege. Ne-am luat angajamentul că vom fi peste 100 de membri prezenți la București și ne vom ține de cuvânt, și de această dată, pentru că toți membii noștri de sindicat sunt prezenți cu tot ce se întâmplă”, afirmă liderul SMEO.

Protest și în fața Ministerului Energiei

O parte din liderii FNME și SMEO ar putea protesta și în fața Ministerului Energiei. Cele două federații cer ministrului Sebastian Burduja să urgenteze demersurile pentru prelungirea duratei de viață a CE Oltenia. În plus, solicită acordarea unor venituri de completare pe 4 ani, la fel ca-n Valea Jiului, pentru angajații CEO, în caz de concedieri colective.

„Există posibilitatea ca să ne deplasăm un număr de salariați inclusiv în fața Ministerului Energiei. Transmit mesajul nostru, al minerilor și energeticienilor din CEO, pe lângă îndreptarea acelei nedreptăți făcute, avem solicitări care cuprind întreaga activitatea din CEO, care au legătură cu județul Gorj, pentru că o viață socială în județul în care noi trăim nu poate fi fără CEO. Cerem răspicat și vom transmite și domnului ministru Sebastian Burduja să urgenteze toate demersurile pentru ca durata de viață a CEO să fie prelungită așa cum cere toată lumea, așa cum vedem că evoluează în alte țări energia pe bază de cărbune. Vrem și introducerea în acea legislație privind venituri de completare a salariaților CEO care să beneficieze, în caz de concedieri colective, deși eu nu cred că suntem în această fază, de un venit de completare pe 4 ani, așa cum s-a dat în Valea Jiului, cu păstrarea condițiilor de muncă în care colegii mei își desfășoară activitatea. Ne interesează legea pensiilor, ca și noi să beneficiem de aceleași facilități, dar, în același timp, ne interesează viitorul acestei companii, viitorul acestui județ”, a adăugat Jan Popescu.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *