Ultima oră

Ministrul Energiei crede că România are posibilitatea de a deveni cel mai mare producător de gaz din Europa

Potrivit ministrului Energiei, Sebastian Burduja, România ar urma să devină cel mai mare producător de gaze din Europa, odată cu începerea exploatării din Marea Neagră.

„Odată cu exploatarea gazelor din Marea Neagră, România va deveni cel mai mare producător de gaze din Europa. Toate aceste investiţii trebuie protejate, trebuie să fie sigure şi, de asemenea, ar trebui să existe un climat previzibil pentru investitori. În acest moment, lucrăm la proiectul final al legii eoliene offshore, care va fi prezentat pentru aprobarea Guvernului în următoarele două săptămâni şi sperăm că, până în decembrie, Parlamentul să adopte această legislaţie foarte importantă care ne va oferi ocazia să începem exploatarea potenţialului colosal pe care România îl are în domeniul eolianului offshore. Banca Mondială ne-a spus că avem aproximativ 75 de gigawaţi în potenţial eolian offshore. Cel puţin o parte din această cantitate ar trebui să încercăm să o exploatăm şi să ne folosim de ea până în 2030. Inutil să spunem că pentru ca toate acestea să se întâmple, pentru ca toate aceste investiţii să îşi urmeze cursul, trebuie să ne asigurăm că Marea Neagră de pe partea română este în siguranţă. Ministerul Energiei va continua să se implice activ în aceste probleme ce ţin de protejarea investiţiilor actuale şi viitoare, dând din nou investitorilor această predictibilitate, această încredere că pot investi în Marea Neagră într-un mod care să le garanteze şi returnarea investiţiei lor”, a subliniat Burduja.

Demnitarul român a apreciat faptul că regiunea Mării Negre este importantă nu doar din cauza invaziei ruse în Ucraina, ci şi datorită potenţialului său energetic.

„Regiunea Mării Negre este regiune critică pentru România, de mulţi ani. De fapt, acesta a fost mesajul nostru în politica externă către partenerii strategici de peste Ocean: în UE, acordaţi atenţie Mării Negre!. Şi, într-adevăr, astăzi, mai mult decât oricând, putem spune că aşa este. Regiunea Mării Negre este importantă nu doar din cauza invaziei ruse în Ucraina, ci este importantă şi datorită potenţialului său energetic. Am planificat investiţii foarte strategice în Marea Neagră. În primul rând, compania de petrol şi gaze din Marea Neagră a Grupului Carlyle exploatează deja gaze în Marea Neagră în apropierea ţărmului şi pune în reţeaua noastră în fiecare an peste un miliard de metri cubi de gaze naturale, o sursă importantă ce reprezintă cam 10% din ceea ce consumă România în fiecare an. De asemenea, recent sub mandatul meu de câteva luni, Romgaz a anunţat decizia finală de investiţie pentru Neptun Deep. A fost una dintre cele mai importante ştiri din acea perioadă. Vor fi patru miliarde de euro investiţi în Marea Neagră şi în Neptun Deep şi aproximativ 10 miliarde de metri cubi pe an de gaz de când începem în ianuarie 2027”, a afirmat ministrul Energiei.

Centrul Euro-Atlantic pentru Rezilienţă organizează, joi şi vineri, la Palatul Parlamentului, cea de-a doua ediţie a „Euro-Atlantic Resilience Forum”, la care sunt aşteptaţi să participe oficiali români, precum şi experţi străini din structuri de excelenţă şi expertiză ale Uniunii Europene (UE) şi NATO.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *