La căutări au participat poliţişti de la Secţia de Poliţie Rurală Bascov şi Serviciul de Investigaţii Criminale, două echipe cu câine de urmă din cadrul Serviciului Criminalistic şi din cadrul Salvamont Argeş, jandarmi şi pompieri. Aceștia au fost ajutaţi de localnici, lucrători silvici şi alţi voluntari, potrivit Agerpres.
„Având în vedere suprafaţa extinsă a zonei împădurite şi a terenurilor virane din apropierea locului dispariţiei, intervenţia a fost una complexă şi s-a desfăşurat în colaborare cu mai multe structuri. (…) Un rol esenţial în localizarea femeii l-a avut utilizarea unui elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, care a efectuat survoluri atunci când condiţiile meteorologice au permis, precum şi folosirea câinilor de urmă. În paralel, echipele de căutare terestre au utilizat echipamente cu termoviziune pentru a eficientiza procesul de identificare”, se arată într-un comunicat al IPJ Argeş.
Conform aceleiaşi surse, femeia a fost observată din aer, iar un grup format din poliţist, voluntar şi echipa canină din cadrul Salvamont Argeş au depistat un indiciu la sol. În urma observării din aer, echipele aflate la sol au fost direcţionate imediat către locul unde se afla persoana dispărută.Femeia a fost transportată la un drum de acces, de unde a fost preluată de un echipaj medical, pentru îngrijiri de specialitate.