Ministrul Mediului, Mircea Fechet, întrebat la Prima Tv dacă gardurile electrice sunt o soluţie împotriva urşilor, a afirmat că poţi împrejmui cu un astfel de gard o livadă sau o cultură agricolă, dar că nu pot fi puse garduri pe trasee montane. El a menţionat că transformarea României într-un ţarc cu garduri electrice ar fi o greşeală.
El susţine că problema nu ar fi rezolvată de aceste garduri electrice.
”Mie mi se pare că trebuie să aplicăm fiecare măsură aşa cum se potriveşte ea pentru fiecare situaţie, nu să spunem că gata, punem câteva sute de sau mii de kilometri de garduri electrice şi am rezolvat problema. Pentru că nici gardul nu rezolvă. Îmi povestea primarul de la Slănic, era aproape de râs dacă nu era de plâns, dar se întâmpla uneori să se ia curentul în staţiune, intra ursul, după care venea curentul şi alunga ursul, dar el nu mai putea să ajungă înapoi în pădure din pricina gardului electric. Ceea ce, repet, poate merge într-o localitate, într-un sat, dar în niciun caz nu poate fi la scară implementat un astfel de lucru. De altfel, noi finanţăm din fondul de mediu şi chiar am discutat cu colegii de la AFM, să termine cât mai repede evaluarea acelor proiecte pentru că noi finanţăm printre altele, şi astfel de garduri electrice, înţelegând repet, că nu e o soluţie universal valabilă”, a mai declarat ministrul Mediului.