Adevărul a prezentat aici salariul, durata contractului pe care „Il Luce“ a semnat cu Federația Română de Fotbal, dar și obiectivele sale intermediare și pe termen lung.
Ce a declarat Mircea Lucescu în fața presei?
*Multe sentimente m-au încercat, în primul rând nostalgia perioadei trecute, în care am avut parte de momente extraordinare ca selecționer. Ieri, am stat vreo 3 ore de vorbă, eu plec totuși cu un handicap, am lipsit în ultimii ani din fotbalul românesc.
*Nu m-am gândit niciun moment că o să mi se propună să vin la echipa națională. Ca să vă spun sincer, am făcut tot posibilul să nu vin la echipa națională și să le dau șansă antrenorilor tineri.
*Am încercat să-l conving pe Edi Iordănescu să rămână la echipa națională, știu ce înseamnă să-i dai continuitate unui antrenor. FRF a făcut tot ce a fost posibil, din ce am înțeles, dar n-a reușit.
*Apoi, am vorbit cu Gică Hagi, care a făcut atâtea pentru echipa națională și merita cu desărvârșire să i se propună să devină selecționer. Am spus că dacă nu mai există nicio soluție, eu am obligația să mă întorc și să pun în joc experiența pe care am acumulat-o în atâția ani. Soția mi-a spus să stau acasă. Răzvan (n.r. – Răzvan Lucescu) mi-a spus să fac ce simt, mi-a spus că nu e ușor. Mi-a spus că dacă asta mă ajută să-mi petrec ultimii ani ai vieții în condiții de participare, să o fac.
*Eu sunt un produs 100% al fotbalului românesc, care a făcut furori pe scena internațională. Am mare încredere în această generație de jucători, care a format un grup învingător.
*Eu m-am dus la EURO ca un suporter, nu m-am gândit să analizez echipa. Nici nu sunt acomodat cu ei. E o surpriză că sunt aici.
*Doar cei care au făcut parte din fotbal înțeleg ce înseamnă să trăiești mereu într-o stare de tensiune. Când ai început această meserie, nu poți renunța ușor la ea. Eu vin aici să dau continuitate echipei, să-i fac pe jucători să creadă în ei. O participare la un Mondial e ceva extraordinar.
*Eu am avut această șansă de a avea continuitate în fotbal. N-am de schimbat prea multe. Încerc să-i conving pe jucători să dea totul, să trăiască cu imaginea suporterilor care i-au încurajat în minte. Voi miza pe același nucleu de jucători, dar pe parcurs voi aduce schimbări.