Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 131/2021 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, potrivit căreia instituţiile publice acordă angajaţilor, anual, vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 de lei.
Toată lumea ia vouchere de vacanță
„Instituţiile publice astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea 500/2002 privind finanţele publice şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea 273/2006 privind finanţele publice locale, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, acordă anual, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2026, voucher de vacanţă în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat”, prevede legea.
A fost abrogată prevederea conform căreia unităţile afiliate acceptă vouchere de vacanţă acordate de instituţiile publice, numai dacă acestea nu înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat de natura celor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală mai vechi de 90 de zile.
Actul normativ mai stipulează că, „prin derogare de la prevederile art. 1 alin 2 din OUG nr. 8/2009, aprobată cu modificările şi completările ulterioare prin Legea 94/2014, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 2022 – 2026, pentru personalul militar, poliţiştii, poliţiştii din penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională se decontează serviciile turistice prestate de orice structură de primire turistică clasificată aflată pe teritoriul României, achiziţionate direct sau prin intermediul unei agenţii de turism licenţiate, în limita a 1.450 lei anul pentru un salariat”.