Dezvăluiri

Mortul nimănui, abandonat la morgă de nouă zile! Reprezentanții spitalului îi caută fiul!

Bătrânul care locuia, de patru luni, pe stradă, găsit decedat, săptămâna trecută, a fost abandonat încă odată! La morgă, de data aceasta! Trupul neînsuflețit al bărbatului de 73 de ani nu a fost ridicat de la morga spitalului din Tg-Jiu de nouă zile! Reprezentanții unității medicale fac demersuri pentru a lua legătura cu familia bătrânului ! Potrivit unor informații, fiul acestuia ar locui, de ceva vreme, în comuna Stănești, însă autoritățile locale nu l-au reperat încă printre locuitorii din zonă.

Bătrân și bolnav, Vasile Sichitiu, în vârstă de 73 de ani și-a găsit sfârșitul, miercuri, 11 septembrie a.c., lângă un bloc de pe strada ”G-ral Christian Tell”, chiar în centrul municipiului Tg-Jiu, în locul în care a stat, zi și noapte, de patru luni. Își pierduse casa și dormea acolo, pe trotuarul blocului, sub cerul liber. Nu se știe cu exactitate care a fost motivul din care a rămas pe drumuri, însă, ce-i care-l cunoșteau spun că nu ar fi dorit să locuiască la Stănești, împreună cu fiul său.

A refuzat să meargă la Casa Iris, când polițiștii locali l-au rugat să-l ducă la centrul rezidențial pentru persoanele fără adăpost al municipalității și a rămas pe stradă.

Săptămâna trecută a fost găsit decedat, iar după ce polițiștii criminaliști și-au finalizat cercetările la fața locului, cadavrul bătrânului a fost transportat la morga Spitalului Județean de Urgență Tg-Jiu.

De atunci nimeni nu a venit să-l ia și să-l înmormânteze. Reprezentanții unității medicale fac demersuri, de câteva zile, pentru a-l identifica pe fiul acestuia sau alte rude apropiate care ar putea să-l înmormânteze pe bătrân, în caz contrar, această responsabilitate va fi preluată de municipalitate.

Au trecut deja nouă zile de la decesul bătrânului și nimeni nu s-a interesat de el, iar autoritățile locale de la Stănești nu știu dacă fiul acestuia locuiește pe raza comunei.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *