La începutul lunii viitoare vor avea loc negocieri pe tema bugetului de venituri și cheltuieli al Complexului Energetic Oltenia. Este programată o ședință a Comisiei de Negociere dintre sindicatele și administrația companiei energetice. Vor participa reprezentanții Directoratului Complexului Energetic Oltenia și reprezentanții principalelor federații sindicale reprezentative. Bugetul de Venituri și Cheltuieli al Complexului Energetic Oltenia stabilește țintele de producție pentru acest an. Este vorba de producția de energie electrică, producția de cărbune, precum și planul de vânzări de curent electric, până la finalul acestui an.
O componentă importantă a bugetului, vizată de liderii de sindicat, este cea legată de fondul de salarii din compania energetică. Sunt în continuare peste 11.000 de mineri și energeticieni la Complexul Energetic Oltenia. În funcție de nivelul producției și al vânzărilor prognozate se va putea estima dacă angajatorul va avea resursele necesare pentru a susține o schemă de personal cu peste 11.000 de persoane.
Fondul de salarii va arăta clar care sunt planurile administrației în legătură cu politica de personal. Adică dacă sunt prevăzute fonduri până la finalul anului pentru salarizarea tuturor celor 11.000 de mineri și energeticieni sau se are în vedere o diminuare a numărului de angajați până la finalul anului. Bugetul pentru anul 2023 va fi analizat și în ședința Adunării Generale a Acționarilor care este programată la finalul acestei luni. Ulterior, la începutul lunii iunie, va avea loc ședința Comisiei de Negociere dintre sindicatele și administrația din Complexul Energetic Oltenia.
Este de amintit că, potrivit Planului de restructurare al Complexului Energetic Oltenia, în anul 2023, la nivelul companiei energetice ar trebui să mai fie doar 7.700 de salariați și nu peste 11.000, câți sunt în momentul de față.